Articol

Puiu Crețu: ”Ascultătorii noștri sunt mai frumoși și mai inteligenți ca ai lor”

Puiu Crețu: ”Ascultătorii noștri sunt mai frumoși și mai inteligenți ca ai lor”

 

E folkist cu ștate vechi și are cuvintele la el nu doar când cântă pe scenă, ci și când dă interviuri. Ca și în cântece, în viața de toate zilele Puiu Crețu e direct, ironic, uneori cinic, un veșnic rebel care știe că pe lumea din lumea de azi nu mai poți pune bază, ci cel mult… acid

 

Te cheamă Puiu Crețu. E chiar numele tău sau o aluzie subtilă la podoaba capilară?

Păi, stai așa…Chelia am preluat-o din mers, în anul I de facultate, pletele încă îmi curgeau râu pe umeri…Și, mai apoi, au început să mă părăsească de tot! Distractiv e când copiii mici-mici își întreabă părinții: care PUI și care CREȚ???

Cânți folk din anii 80. De ce ai ales folkul și nu rockul, care era mai contestatar?

Nu cred că am ales folk-ul că așa am vrut eu sau că așa s-a nimerit. Cred că folk-ul a ales persoana mea… Aici ar trebui să discutăm câteva ore/zile despre noțiunea de folk: eu spun simplu că folk înseamnă omul  plus chitara. Scurt. Dar, dacă ar fi să îl îndrum pe nepotul meu (deja îmi calcă pe urme, în aprilie face 3 ani!) spre viitorul muzicii, i-aș spune să facă rock sau ”fingerstyle”. Și, ca instrument secundar, mi-ar plăcea să-l văd cântând la țambal, pe care îl consider unul dintre cele mai frumoase și interesante instrumente!

Ca membru al grupului de umor ”Vouă” ai avut multe probleme cu Partidul. Ai putea să le povestești cititorilor noștri o întâmplare amuzantă din acele vremuri?

Aș minți dacă aș spune că am avut probleme serioase. De fapt, pe vremurile alea am adoptat o tactică ce s-a dovedit salvatoare: în orașul meu natal (Slobozia), participam la ”Cântarea României”, la spectacole omagiale (da, cred că mai scăpam și câte un mic ”La mulți ani!” Tovarășului și Partidului, nu mi-e rușine să o recunosc!), în schimb, prin țară ne făceam de cap. Cântam ”E prea lung drumul până-n comunism”, iar la Casa de Cultură a Studenților din București eram opriți la jumătatea spectacolului, pe motiv de cenzură. Cea mai interesantă întâmplare mi se pare una petrecută cu un an înainte de revoluție. Lucram la Clubul Tineretului din Slobozia (deci, în sistemul UTC-PCR), și, pentru Plugușorul pe care trebuia să-l prezentăm în noaptea de Anul Nou oficialităților locale, sunt chemat și eu să arunc vreo două-trei strofe. Acum, eu am o mică problemă: sunt în stare să învăț pe de rost zeci de strofe dintr-un cântec, dar nu pot să învăț poezii! Dacă muzică nu e, nimic nu e! Bun, ne facem încălzirea cu vreo două ore înainte de miezul nopții la Club, unde era un Revelion al tineretului. Cu puțin ajutor de la un sufleur o scot la capăt și plecăm, plini de patos comunist, spre cantina partidului, unde petreceau revelionul Găinușe (așa o chema pe prim-secretara de județ) & Co. Începem treaba, eu intram cam al treilea… În timp ce primul îi trăgea cu trăiască și înflorească, eu mi-arunc ochii pe televizor (color!!!) și îi văd pe Hrușcă și Șeicaru cântând (habar nu am ce, nu era cu sonor). În momentul ăla mă blochez, și nu pot să-mi aduc aminte decât un plugușor porno din popor, ăla cu ”Și la anul care vine/să veniți cu toți la mine/unul să-și vândă căciulă/ altul să-mi/… bla-bla-blaa”. Încerc eu să improvizez ceva, dar, totuși, termin tot cu ”Și la anul care vine…”. Când mi-a venit rândul a doua oară, tot așa am încheiat! Nu vrei să știi ce față făceau colegii de Plugușor, îi cam blocasem și pe ei! N-am dormit câteva nopți, după aceea, de frică să nu fiu chemat la Securitate. Dar, se pare că urarea mea a fost de bun augur, fiindcă în anul ce a urmat (1989) li s-a tăiat de tot! 

Care este relația ta actuală cu foștii membri  ai grupului ”Vouă”?

În general, una foarte buna, atât pe plan professional/musical, cât și pe plan uman/social. Problema este că oameni cărora le-am permis intrarea în grup în anii 80 (eu eram “filtrul” muzical, Adrian Fetecău mă însărcinase să spun ”Da” sau ”Nu” candidaților), acum îmi trântesc ușa în nas…Și, crede-mă, din punct de vedere al actului artistic, nu ar avea nici un motiv să o facă…

Știu că ai fost plecat, imediat după Revoluție, în Germania. De ce n-ai rămas, e greu de făcut folk în germană sau germana e doar pentru melodii gen Rammstein?

În acei ani (1991-1993) mă cam lăsasem de cântat, sincer am fost fără chitară acolo. În materie de muzică, cel mai bun lucru din anii petrecuți acolo a fost descoperirea CD-ului, habar nu aveam că există așa ceva… Dovada că m-a cucerit a fost că majoritatea banilor câștigați pe acolo i-am dat pe aceste ”minuni”, pe care le văzusem pentru prima oară. Și, mi-aduc aminte cu deosebită placere, primul CD (era chiar dublu) a fost ”The Wall”, al lui Pink Floyd… deci îmi place și rock-ul, stai fără grijă! Și chiar și Ramstein, anul trecut i-am văzut la București!

Ce face Puiu Crețu când nu cântă?

Munte, schi, cărți (adică citesc, dar și joc whist cu prietenii), dar, mai nou, încerc să organizez cât mai multe spectacole, atât pentru mine, cât și pentru tinerii interpreți.Și nu mă opresc numai la genul folk, ci, mai nou, înclin foarte mult spre trupele de cover-uri.

Dacă ar veni peștișorul de aur și te-ar întreba cu cine vrei să cânți, pe aceeași scenă, ce i-ai răspunde?

În materie de artiști români, mi-au fost îndeplinite toate visele: am cântat cu Vintilă, Baniciu, Alifantis, Doru Stanculescu,€și, de curând, cu Nicu Covaci. De pe afară, cred că aș vrea măcar să-mi dea pana de chitară, după un concert, David Gilmour. Că tot se poartă suvenirul asta. Și, binenteles, mi-ar plăcea să fac un selfie cu Paul McCartney și Ringo Star. Pentru mine, marii artiști ai muzicii se numesc Phoenix și Beatles.

Hrușcă s-a făcut om cântând colinde de Crăciun. Nu ți-a venit ideea că ai putea să se umpli și tu de bani cântând melodii de Paște, că segmentul ăsta nu era ocupat?

Nu pot să mă bag peste Fuego! Eventual, aș putea să inventez un gen nou: manele-folk. Sau folk-manelistic. Nu știu cum ar suna, dar mi-ar plăcea să câștigăm și noi ca faimoșii Salam, Guță și Adrian Copilul Minune. Că în folk se câștiga cât să-ți cumperi corzi de rezervă (și deja sunt celebru la câte rup!) și pene. Altfel, murim de foame!

Te numeri printre fondatorii Gashkademiei de Folk. Sunteți academicieni sau băieți de gașcă? Sau și-una, și alta?

Noi suntem „de gașcă”.Academicieni sunteți voi!

Manelele au post de televiziune, muzica dance are post de televiziune, muzica populară are post de televiziune, chiar și muzica religioasă are post de televiziune. Folkul de ce nu are nici măcar post de radio?

Cred că într-un timp se încercase înființarea unui post pe net. Mai era ceva pe la Radioul de stat, dar astea nu prea încântă lumea afacerilor... Bine că există un site de specialitate, Make se ține în continuare de foreverfolk.ro. Și de ce folk, când există Antonia, Smiley și Conect R??? Dar, sincer, cred că mi-ar plăcea să patronez așa ceva. Ai vreo propunere?

Crezi că peste o sută de ani oamenii vor mai asculta muzică folk sau nepoții lui Salam și Guță vor da tonu’ la cântec?

Nu știu să prezic asta, stai să o sun pe Mama Omida... Cert este că din folk-ul românesc vor rămâne câteva zeci de melodii nemuritoare, ar fi nemaipomenit, însă, dacă ar fi promovați și artiștii din linia a doua (sau din ”Zona de mijloc”, cum bine spunea Eugen Avram). Ai fi uimit câte melodii frumoase au artiștii cvasi-necunoscuți pe plan național: Paul Arva, Cosmin Vaman sau Adela Titescu. Și mai sunt mulți ca ei. Cât despre cei doi din întrebarea ta, să fie sănătoși și să cânte liniștiți la petrecerile lor: ei au publicul lor, noi pe al nostru. Dar, cum bine spuneți voi: ascultătorii noștri sunt mai frumoși și mai inteligenți că ai lor! 

Cel mai recent album

Copyright @2015 Puiu Creţu

Powered by Luciana Gingăraşu